Radulian: 3.000 de oameni vor muri în cazul unui CUTREMUR ca cel din 1977. VEZI ZONELE SIGURE DIN ROMÂNIA

RomaniaTV.net
08 04. 2014, 21:28

Directorul ştiinţific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului a avertizat că, potrivit estimărilor, vor fi mii de morţi dacă România va fi zgâlţâită de un cutremur major.

„Dacă avem un cutremur ca cel din 77, atunci cu siguranţă vom avea pierderi mari. (…) La un cutremur echivalent cu cel din 77, numărul victimelor va fi cam de două ori mai mare”, a spus Radulian. 

Mircea Radulian a spus şi care sunt zonele cele mai sigure din România. Este vorba despre vestul României, interiorul arcului carpatic, zona de nord a ţării – Maramureş, şi nordul Moldovei. 

Radulian susţine că deşi există, din punct de vedere statistic, o repetabilitate a cutremurelor de mare magnitudine, acestea nu pot fi prevăzute şi nu s-au găsit încă soluţii de prognozare a seismelor.