Raluca Turcan anunţă că Guvernul va deconta măştile şi substanţele de dezinfectare cumpărate de universităţi

RomaniaTV.net
19 09. 2020, 10:24

„La Consiliul Naţional al Rectorilor de la Braşov am anunţat că, împreună cu Marcel Boloş, Ministrul Fondurilor Europene, vom lansa la nivelul Guvernului, o schemă de decontare pentru universităţi de 10 mil. euro, pentru achiziţia de măşti şi dezinfectanţi pentru anul şcolar universitar în curs. De asemenea, vom deconta cu 50 de milioane euro achiziţia de dispozitive electronice pentru studenţii foarte săraci”, anunţă viceprim-ministrul Raluca Turcan, sâmbătă după-amiază.

Decontarea de dispozitive IT se va face după acelaşi principiu ca şi schema de decontare pentru tablete, măşti şi dezinfectanţi din învăţământul preuniversitar, precizează aceasta.

„Amintesc faptul că aceste scheme de decontare sunt foarte eficiente. Ele au fost aplicate la achiziţia de echipamente şi materiale medicale pentru care, de la un plafon de 350 milioane de euro, ne apropiem deja de 1 miliard”, adaugă Raluca Turcan.

Citeşte şi Marcel Ciolacu: „Liberalii pregătesc un plan de austeritate pentru 2021, taie şi tichetele de grădiniţă”