Ramona Lăzuran, acuzaţii grave la adresa lui Cătălin Botezatu după ce ar fi bătut un manechin

RomaniaTV.net
28 11. 2016, 13:24

Invitată în platoul unei emisiuni TV pentru a clarifica cel mai nou scandal din lumea mondenă, Ramona Lăzuran, un fotomodel celebru a făcut mărturisiri cutremurătoare despre Cătălin Botezatu, care a avut o ieşire nervoasă în cadrul unei prezentări de modă, scrie SpyNews.ro.

„S-a ajuns pana la violenţă fizică. Este singura chestie care mă face pe mine să il privesc pe Cătălin Botezatu cu o umbră de îndoială. Eu il respect foarte mult prin prisma profesiei. Sincer, nu ne cunoastem personal foarte bine, ne-am intalnit de cateva ori profesional, au fost câteva etape şi incidente care pe mine m-au dezgustat. Era agitaţia aceea din spate, din culise, era deschiderea unui club din Herăstrău.

A avut o iesire nervoasă. Am fost de faţă, eu prezentam pentru alt designer, eram in culise. Fata aceea, a ieşit in prezentare plângând. Catalin Botezatu are mai multe personalităţi. Eu nu am văzut un om atât de… nu doar duplicitar, ci înzecit, în acelaşi corp”, a declarat manechinul.

Citeşte şi  Cătălin Botezatu şi-a făcut deja testamentul. Ce se va întâmpla cu toată averea lui