Rareş Bogdan susţine că este statutară convocarea Biroului Politic Naţional al PNL: „Liderii vor să ştie ce s-a negociat”

19 12. 2020, 17:22

Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL şi liderul europarlamentarilor liberali a explicat de ce este statutară şedinţa de BPN, precizând că Ludovic Orban nu este singurul care poate convoca o astfel de şedinţă.

„Cu tot respectul pentru Ludovic, dar aici este vorba despre o discuţie în partid, avem un partid mare, un partid viu, iar liderii PNL doresc să ştie ce anume s-a negociat.

Domnul Ludovic Orban are dreptul de a convoca BPN-ul, la fel cum acest drept îl are şi Robert Sighiartău, secretarul general al PNL, dar şi o treime din membrii BPN. Sunt organizaţii mari din Transilvania, din Sudul ţării care doresc să ştie ce s-a negociat şi cum vom merge mai departe.

Nu este nimic războinic, nu înţeleg de ce această agitaţie, aici este vorba doar despre o discuţie în cadrul partidului.”, a spus Rareş Bogdan, pentru Stiripesurse.

Rareş Bogdan cere ca liderii liberali să fie informaţi despre stadiul negocierilor

„Da, este o chestiune de normalitate, noi ne dorim ca liderii PNL să fie informaţi despre stadiul negocierilor. Pur şi simplu, noi suntem oameni responsabili şi ne bucurăm că discuţiile pe marginea programului de guvernare merg foarte bine, se mişcă foarte rapid, iar acesta este un lucru foarte bun.

S-a discutat şi partea politică şi este important pentru întreg partidul, cu atât mai mult cu cât a ieşit fum alb la negocierile de ieri, să ştim exact în ce etapă ne aflăm şi ce va urma din acest punt încolo”,  a adăugat Rareş Bogdan.

Citeşte şi: Dacian Cioloş explică de ce USR-PLUS a luat ministere cheie în viitorul guvern. „Transporturile – cel mai important şantier al României, Fondurile Europene – adevăratul Minister al Finanţelor”