Răsturnare de situaţie în cazul Caracal! Complicele lui Gheorghe Dincă a recunoscut violul

Apar noi detalii în controversatul caz Caracal. Se pare că Ștefan Risipiceanu, complicele lui Gheorghe Dincă, ar fi recunoscut violul. 

30 nov. 2019, 16:36
Răsturnare de situaţie în cazul Caracal! Complicele lui Gheorghe Dincă a recunoscut violul

Complicele lui Gheorge Dincă a făcut declarații năucitoare în fața instanței.

„Am violat eu altele, dar pe asta nu”, ar fi spus acesta fără nicio remușcare, referindu-se la Luiza Melencu.

Prietenul lui Dincă, Ștefan Risipiceanu, își va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor. Acesta le-a spus magistraților de la Tribunalul București că a fost de multe ori în gospodăria lui Dincă pentru a-l ajuta la treburile gospodărești. De asemenea, a mărturisit că a violat o fată în curtea și în casa lui Gheorghe Dincă, dar că nu-și aduce aminte ca ea să fi fost Luiza Melencu.

Potrivit surselor Antena 3, luni dimineață, la ora 10, Gheorghe Dincă va fi audiat la Inspectoratul General al Poliției Române și va aduce explicații legate de Luiza Melencu.