Răsturnare de situaţie la Te Vreau Lângă Mine. Anunţul făcut de Kanal D

24 06. 2017, 10:27

Luni, Gabriela Cristea va prezenta, ca de obicei, Te Vreau Lângă Mine la Kanal D. Situaţia pare să se fi calmat la postul Kanal D, cu excepţia faptului că Tavi Clonda nu-i va mai cânta în strună soţiei sale. Sursele spun că bandul lui Tavi nu va mai cânta în emisiune, dar nu se ştie cine îi va lua locul. 

Şi zvonurile privind preluarea emisiunii de către Bianca Drăguşanu par să se infirme. Proaspăta mămică are multiple oferte, dar care nu privesc platoul Te Vreau Lângă Mine. Ba mai mult, ea a scris chiar pe pagina ei de Facebook că nu ştie nimic despre asta.

De altfel, lucrul pare confirmat chiar de către postul tv, al cărui site anunţă că emisiunea este prezentată în continuare de Gabriela Cristea de luni până sâmbătă.