REACŢIA lui Dan Voiculescu după ce ANAF a scos clădirile sechestrate la vânzare

01 10. 2015, 13:37

ANAF a finalizat evaluarea sediilor Grivco, Intact și televizunilor Antena 1 și Antena 3, imobile care i-au aparținut omului de afaceri Dan Voiculescu, și le va scoate la vânzare la un preț de pornire de 15 milioane de euro.

„Vad cum unii se bucura ca vor fi vandute cladirile confiscate. Acestora doresc sa le spun ca sentimentele lor de ura si invidie le vor fi fatale. Ii vor autodistruge. Imi pare rau pentru ei.

In ceea ce priveste confiscarea, celor de buna credinta le spun ca aceste cladiri au fost construite cu mult inainte de privatizare, cu autorizatii de construire legale si cu bani proveniti din credite bancare fara nicio legatura cu ICA. Sa lasam justitia din Romania si din UE sa faca lumina”, a scris Dan Voiculescu pe blog.

ANAF scoate la VÂNZARE clădirile lui Dan Voiculescu. Care este PREŢUL de pornire

Potrivit unor surse oficiale  citate de presă, șeful ANAF, Gelu Ștefan Diaconu, a optat pentru recuperarea prejudiciului din dosarul Voiculescu prin vânzarea imobilelor respective, nu prin darea în folosința altor instituții publice.

Sediul Antenei 1 și Antenei 3, din Șoseaua București-Ploiești nr. 25-27, a fost estimat la o valoare de 3,4 milioane de euro, iar imobilul din Strada Gârlei nr. 1B, lot 1 are o valoare de piață estimată la 3,5 milioane de euro, iar imobilul din Strada Gârlei nr. 1B, lot 2, a fost estimat la 8,3 milioane de euro. 

Dosarul privatizării frauduloase a ICA a fost trimis în judecată în decembrie 2008, iar Voiculescu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București, în august 2014, la 10 ani de închisoare cu executare. După decizia instanței, Camelia Voiculescu a contestat confiscarea iar Tribunalul București a respins cererea.