Islamiştii somalezi le cer musulmanilor să mai comită atacuri în Europa

21 01. 2015, 11:51

Într-un comunicat, islamiștii shebab au adresat ‘felicitările și binecuvântarea lor (…) pentru operațiunea eroică desfășurată împotriva grotei Răului și a centrului necredincioșilor, birourile Charlie Hebdo, revista care l-a insultat” pe Profetul Mohamed.

„Îi încurajăm pe toți musulmanii, în special pe cei care trăiesc în Europa, să urmeze exemplul fraților lor, Said Kouachi, Cherif Kouachi și Amedy Coulibaly”, au adăugat islamiștii. „Facem apel să se răzbune pe toți cei care încalcă acest caracter sacru al lui Allah și îi insultă pe mesagerii săi”, au precizat ei.

Frații Kouachi sunt autorii atacului de la 7 ianuarie asupra Cherlie Hebdo, omorând cu sânge rece 12 persoane — jurnaliști, desenatori, angajați și polițiști, în timp ce Amédy Coulibaly a ucis a doua zi o polițistă, apoi patru evrei la 9 ianuarie într-un magazin cu specific evreiesc în care au luat ostatici. Toți trei au fost uciși de forțele de ordine la 9 ianuarie.