Realizatorul controversatului film „Inocenţa musulmanilor” a fost arestat

RomaniaTV.net
28 09. 2012, 18:28

Nakoula Basseley Nakoula, 55 de ani, a fost arestat, judecătorul Suzanne H. Segal considerând că acesta prezintă „un risc pentru comunitate”, informează New York Times, în ediţia online.

Nakoula fusese audiat în legătură cu încălcarea termenilor eliberării condiţionate. Printre condiţiile eliberării se număra interdicţia de a posta materiale neautorizate pe Internet. În februarie 2009, Nakoula a fost condamnat pentru escrocherie bancară.

Filmul intitulat „Innocence of Muslims” („Inocenţa Musulmanilor”) îl prezintă pe Profetul Mahomed ca având un comportament deviant. Filmul a declanşat o serie de proteste violente în ţările musulmane, fiind atacate numeroase reprezentanţe diplomatice americane şi occidentale. În cursul violenţelor, ambasadorul american din Libia a fost ucis.