Record de turişti la nivel mondial, numărul a depăşit 1,2 miliarde. Care sunt ţările cu cei mai mulţi vizitatori

01 06. 2018, 09:18

Statele cu cei mai multi vizitatori au fost Franţa (82.570.000 sosiri), Statele Unite (75.608.000 sosiri), Spania (75.315.000), China (59.270.000) şi Italia (52.372.000).

Tot în 2016, România a avut parte de 10.223.000 sosiri, cea mai mare cifră înregistrată până acum, aproape dublă faţă de cea înregistrată în 1995. România a avut un număr de sosiri mai mare decât Elveţia (9.205.000), Suedia (6.782.000), Belgia (7.481.000) sau Cipru (3.187.000).

Cel mai mic număr de sosiri, doar 2.500, a fost înregistrat în Tuvalu, o insulă din Pacific cu o suprafaţă de 26 de km pătraţi.

Dacă în 1995 numărul turiştilor la nivel global – calculat pe baza numărului de sosiri – ajungea la doar 524.005.938 milioane, el a crescut gradual până la 857.078.240 milioane în 2006.

Scăderi ale numărului de turişti au avut loc în doar două intervale de timp. Primul, de 9.358.694 de vizitatori, a fost înregistrată în intervalul 2002-2003, atunci când numarul turiştilor a fost de 689.014.948.

Cea de a doua scădere a survenit pe fondul începutului de criză economică, în intervalul 2008-2009, atunci când numărul sosirilor a scăzut cu 39.312.951. Chiar şi-aşa, totalul a fost de 896 milioane turişti.

Pragul de un miliard de sosiri a fost depăşit în 2012, de-atunci fiind înregistrate doar creşteri, în 2016 ajungându-se la un total de 1.245.000.000.

Pe categorii de venituri, cei mai mulţi turişti provin din rândul celor cu venituri medii, al căror număr a crescut de patru ori în intervalul 1995-2016. Acest segment este urmat de cel al persoanelor cu venituri mari, care în aceeaşi perioadă de timp s-a dublat. Din rândul celor cu venituri mici doar 16.104.000 de persoane şi-au permis, în 2016, o vacanţă.