Redeschiderea şcolilor, cerută de primarul PNL din Târgu Jiu. „Copiii ar trebui să se întoarcă la şcoală. La noi numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus este mic”

29 12. 2020, 18:50

Edilul din Târgu Jiu vrea redeschiderea şcolilor deoarece crede că autorităţile pot lua „măsurile necesare menţinerii unui risc scăzut de infectare”

„Copiii ar trebui să se întoarcă la şcoală. Mă refer aici la elevii târgujieni pentru că la noi numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus este mic. Am investit foarte mult în toate unităţile de învăţământ şi cred că putem lua măsurile necesare menţinerii unui risc scăzut de infectare”, a declarat primarul Marcel Romanescu, conform Mediafax.

Citeşte şi: Ministrul Educaţiei: Urgenţa zero o reprezintă deschiderea prioritizată a şcolilor

Primarul din Târgu Jiu cere redeschiderea şcolilor şi reluarea evenimentelor în spaţii deschise

Primarul PNL din Târgu Jiu crede că şi evenimentele organizate în mod controlat în spaţii deschise ar putea fi permise:

„Avem un stadion încăpător care ne-ar permite astfel de evenimente. Anul acesta am organizat acolo ceremonia de absolvire pentru toate şcolile din municipiu. Nu au fost probleme, am luat toate măsurile de siguranţă necesare şi am dovedit că se poate!

Cred că, până la urmă, ar trebui ca aceste decizii sa revină administrațiilor publice locale, în funcţie de situaţia din fiecare localitate”, a mai precizat Romanescu.

Edilul a amintit că toţi românii sunt afectaţi de pandemie şi din acest motiv trebuie să începem să luăm măsuri care să ajute la redresarea economiei.

„Noi am dat dovadă de responsabilitate la nivelul municipiului Târgu Jiu şi chiar la nivelul întregului judeţ. De ce trebuie să luăm aceleaşi măsuri ca în judeţele cu probleme? Consider că am dovedit deja că putem gestiona responsabil situaţia la nivel local. Copiii trebuie să se întoarcă la şcoală, iar din punct de vedere economic trebuie să ne revenim. Foarte multe firme au de suferit, foarte mulţi angajaţi au fost afectaţi. E timpul să le salvăm locurile de muncă”, a menţionat primarul din Târgu Jiu.

Citeşte şi: Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă va decide deschiderea şcolilor. Ministerul doar propune