Regele Momo a deschis carnavalul de la Rio

08 02. 2013, 19:55

„A venit momentul să îmi transfer funcţia minunatului rege Momo, pentru ca oraşul să se distreze sub domnia lui. Să fie pace şi bucurie!”, a spus primarul.

El a îngenunchiat cu umilinţă în faţa regelui de 150 kg, Momo, care a fost însoţit de regină şi cele două prinţese ale sale. Aceştia au sosit într-o limuzină neagră în grădina primăriei, unde s-a desfăşurat ceremonia, scrie agerpres.ro.

„Sunt mândru să conduc această sărbătoare de cinci zile, o sărbătoare pentru lumea întreagă. Declar deschis carnavalul de la Rio!”, a răspuns regele Momo, pe numele său real Milton Junior, 33 de ani, în restul anului funcţionar bancar.

Milton Junior este „regele Momo I al carnavalului” de la Rio de cinci ani, titlu pe care îl pune în joc în fiecare an în cadrul unui concurs şi care îi aduce 10.000 dolari pe an.

Autorităţile din Rio se aşteaptă ca peste 900.000 de turişti brazilieni şi străini să vină la carnaval şi aproape 14.500 poliţişti au fost mobilizaţi pentru a asigura securitatea ‘marii nebunii’.