Reglare de conturi în stil mexican. Nouă persoane au fost spânzurate sub un pod

RomaniaTV.net
04 05. 2012, 19:14

Victimele sunt patru femei şi cinci bărbaţi care par a fi membri ai unei grupări interlope, a declarat o sursă militară, precizând că atacul a fost revendicat de o organizaţie mafiotă rivală.

Cele nouă persoane, cu ochii acoperiţi şi cu mâinile legate la spate, au fost spânzurate de un pod care traversează o şosea foarte circulată. Cadavrele care atârnau de pod, deasupra şoselei, au fost observate de şoferi, la primele ore ale dimineţii.

Crimele au avut loc în statul mexican Tamaulipas, pe unde trec 40 de sută din transporturile de marfă între Mexic şi Statele Unite. Această regiune este scena unor confruntări sângeroase între clanurile mafiote Zetas şi Golf.