Restricţii de circulaţie în perioda 30 decembrie -1 ianuarie pe străzile din jurul Pieţei George Enescu, pentru petrecerea de Revelion

28 12. 2016, 10:39

Circulația rutieră va fi restricționată pe str. Franklin, între Calea Victoriei și str. Nicolae Golescu, în perioada 30 decembrie 2016 — 1 ianuarie 2017, ora 07,00. De asemenea, vor exista restricții de circulație și pe Calea Victoriei, între Piața Victoriei și str. I. Câmpineanu; pe str. Știrbei Vodă, între str. Luterană și Calea Victoriei, str. George Enescu, str. Episcopiei, str. C-tin Esarcu, str. Dem I. Dobrescu, str. C. A. Rosetti în perioada 31 decembrie 2016, ora 20,00, — 1 ianuarie 2017, ora 2,00.

Potrivit sursei citate, pe 31 decembrie, restricțiile se vor aplica gradual, în funcție de afluența publicului spectator.

Organizatorii estimează că la acest eveniment vor participa aproximativ 30.000 de persoane.

Brigada Rutieră recomandă șoferilor rutele ocolitoare: Piața Victoriei — bd. Lascăr Catargiu — Piața Romană — Piața Universității — Piața Unirii sau Piața Victoriei — str. Buzești — str. Berzei — str. Vasile Pârvan — Splaiul Independenței.

Pe scena din Piața George Enescu, în cadrul show-ului de Revelion, vor urca Delia, Loredana, Ștefan Bănică, Holograf, B.U.G. Mafia, Vunk, Pepe, Andreea Bălan, Corina, Proconsul, Voltaj, What’s Up, Adda, Mihail și Camioane în mulțime. Spectacolul va fi prezentat de Mihai Morar și Diana Munteanu, iar intrarea este liberă. Peste 300 de metri pătrați de ecrane led de înaltă rezoluție vor fi folosite atât pe scenă, cât și în piață, pentru a transmite imagini live din spectacol. Show-ul va fi vizibil și de pe Calea Victoriei sau din Piața Revoluției, anunță Primăria Municipiului București.

Clădirile istorice din zonă — Biblioteca Centrală Universitară și Palatul Regal — vor face parte din scenografia show-ului, pe ele urmând să fie proiectate 400 de lumini inteligente. Momentul culminant de la miezul nopții va fi marcat de un grandios foc de artificii, pe durata a 11 minute, creat cu ajutorul a aproximativ patru tone de materiale pirotehnice.

Bucureștenii pot face parte din spectacol dacă participă la proiectul „Selfie de București”, potrivit comunicatului PMB.