REŢETA ZILEI: Pui cu legume la tigaie

RomaniaTV.net
18 05. 2018, 08:11

Ingrediente pentru pui cu legume la tigaie

2 bucăți piept de pui
1 lingură oregano
1-2 linguri ulei
2-3 ardei grași, feliați
½ ceapă, feliată
2 linguri usturoi, pisat
400 g roșii cherry, tăiate pe jumătate
50 ml vin alb
capere, după gust
1 lingură zeamă de lămâie
200 ml supă de pui
rucola, după gust
sare
piper

Încearcă şi Rulouri din muschi file cu salata de andive si legume

Mod de preparare – Pui cu legume la tigaie

Condimentezi puiul cu oregano, sare și piper, după gust. Îl rumenești într-o tigaie, în puțin ulei încins, 3-4 minute pe fiecare parte. Scoți pe o farfurie. Călești ardeiul gras și ceapa 4-5 minute. Adaugi roșiile, usturoiul, sare și piper, după gust. Amesteci încă 4-5 minute.

Torni vinul și lași să dea ușor în clocot. Adaugi supa și zeama de lămâie. Când lichidul începe să clocotească întorci puiul în tigaie. Ții pe foc încă 10 minute sau până când carnea se pătrunde bine. Amesteci cu rucola și caperele înainte de servire.

Află cum se prepară pieptul de pui în sos de unt și usturoi pe clickpoftabuna.ro.