REVOLTĂTOR. Un bărbat a fost înghiţit de viitură. Rudele acuză ISU că nu a vrut să intervină

23 04. 2014, 07:19

Bărbatul de 46 de ani era din Argeş, însă a mers să petreacă Paştele cu rudele sale din satul Albeşti, judeţul Olt. Bărbatul a plecat singur la magazinul din localitate, iar la întoarcere nu a mai putut să treacă un pârâu pentru că nu a mai văzut puntea din cauza ploii torenţiale care s-a pornit şi a fost luat de viitură.

Un localnic a văzut întâmplarea şi a încercat să-l salveze însă nu a reuşit, iar apoi a anunţat imediat familia.
Rudele bărbatului l-au căutat câteva ore în şir după care au cerut ajutor la 112. Familia susţine că a fost refuzată de pompieri şi a continuat căutările, potivit România TV.

În cele din urmă l-au găsit, însă nu au reuşit să-l scoată din apă şi au apelat din nou numărul de urgenţă.

Şi de aceasta dată s-au izbit de un refuz, iar primarul localităţii spune că a fost nevoit să ceară ajutorul angajaţilor unei benzinării pentru a-l scoate pe bărbat din apă.

Din nefericire acesta era decedat.