REZIDENŢIAT 2019. Examenul se amână. Anunţ de ultima oră făcut de ministrul Sănătăţii

Examenul de rezidențiat din 2019, care ar fi trebuit să aibă loc pe 17 noiembrie, se amână pentru data de 8 decembrie, a anunţat, vineri, ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

RomaniaTV.net
04 oct. 2019, 08:24
REZIDENŢIAT 2019. Examenul se amână. Anunţ de ultima oră făcut de ministrul Sănătăţii

„Suntem în imposibilitatea de a susţine examentul de rezidenţiat la data programată”, a anunţat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, într-o conferinţă de presă.

Sorina Pintea a declarat că Ministerul Sănătății a pregătit toate documentele necesare organizării examenului de rezidenţiat din 2019, dar din cauza faptului că nu există în acest moment un ministru al Educației, examenul nu se poate organiza. 

„Deși am sperat să nu ajungem în această situație și am sperat că vom avea un ministru al Educației în baza propunerii transmise de Premier la Președintele României, iată ca ne vedem nevoiți să luăm o decizie de amânare a concursului pentru binele celor care doresc să se specializeze pentru a-și îngriji și ajuta semenii”, a declarat ministrul Sănătății.

Pintea a explicat că pentru organizarea examenului de rezidenţiat sunt necesare şapte ordine de ministru, iar trei dintre acestea trebuie să fie semnate de ministrul Sănătăţii şi de ministrul Educaţiei.

REZIDENŢIAT 2019, amânat. Ministerul Sănătăţii a anunţat nou calendar al concursului

În aceste condiţii, premierul Viorica Dăncilă l-a somat pe preşedintele Klaus Iohannis să nu mai amâne punerea în aplicare a deciziei CCR şi să semneze de urgenţă decretul de numire a unui ministru interimar la Educaţie.

„A mai trecut o zi de încălcare a Constituției de către Președintele României. Prin refuzul de a aplica decizia CCR și a numi un ministru interimar la Educație, Klaus Iohannis periclitează o generație întreagă de tineri medici care nu vor putea susține la timp examenul de rezidențiat fără un ordin de ministru.

Președintele Iohannis ignoră nevoia pe care o are România de medici și servicii medicale de calitate și blochează cu bună știință accesul a mii de tineri absolvenți la sistemul medical.

Domnule Klaus Iohannis, când puneți în aplicare decizia Curții Constituționale?”, a scris Viorica Dăncilă pe Facebook.