Riscurile autostopului: Un pasager luat la ocazie a murit, după ce maşina s-a răsturnat pe şosea

RomaniaTV.net
17 10. 2012, 13:50

Accidentul s-a petrecut între localităţile Silişte şi Ţepeş Vodă. Şoferul unui autoturism luase doi bărbaţi la ocazie. Urma să-i ducă la Ţepeş Vodă, însă, cu doar câţiva kilometri înainte, maşina s-a răsturnat. Pasagerul care a scăpat cu viaţă îşi aminteşte cum s-a petrecut totul.

„A pierdut controlul volanului în cealaltă curbă şi aici, aici gata (…) Nu sunt rudă, la ocazie am ieşit”, a declarat bărbatul.

Bărbatul de pe bancheta din spate a murit însă pe loc.

„Într-o curbă uşoară a pierdut controlul volanului, a intrat într-o rămăşiţă, un rest de la un plop tăiat, după care s-a răsturnat pe carosabil”, a declarat Bogdan Lazăr, de la Poliţia Cernavodă.

Şoferul de 59 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ.