ROMÂNI arestaţi la Roma pentru uciderea unui POLITICIAN

25 01. 2015, 12:13

Crima a avut loc în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în Mentana, o suburbie a Romei. Lucio Giacomoni, un medic pensionat în vârstă de 71 de ani, consilier local şi activist al partidului Forza Italia, a fost găsit mort în baia vilei sale din localitatea Mentana, plin de sânge şi prezentând urme de lovituri în zona feţei.

Autorităţile italiene au depistat trei suspecţi români, plasaţi de justiţie în arest preventiv după ce asupra lor au fost găsite obiecte furate din casa medicului ucis.

Citeşte şi Doi români au fost arestaţi la Roma sub acuzaţia de omucidere

În momentul jafului urmat de crimă, medicul era cu o tânără româncă. Femeia le-a spus anchetatorilor că „a fost un jaf”. Crima a şocat întreaga comunitate locală.