România renunţă la vaccinul AstraZeneca

23 11. 2021, 13:38

România renunţă la vaccinul AstraZeneca. Din cauza numărului scăzut de români care aleg să se imunizeze împotriva COVID-19 cu serul produs de AstraZeneca, autorităţile iau în calcul renunţarea la acest ser.

”În cadrul şedinţei CNCAV pe care am avut-o în săptămâna precedentă, în unanimitate, s-a luat decizia de a propune Ministerului Sănătăţii să renunţăm la vaccinul de la compania AstraZeneca din ianuarie 2022, ţinând cont de faptul că este un număr foarte mic de persoane care se vaccinează cu acest tip de vaccin la nivel naţional, ţinând cont de faptul că flacoanele sunt multidoză, cu zece doze şi procentul de doze care sunt sacrificate este foarte mare. Şi atunci, din punct de vedere al cost eficienţei şi al managementului stocurilor, a fost propunerea pe care noi am adresat-o Ministerului Sănătăţii”, a anunţat preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Citeşte şi: Bilanţ coronavirus 23 noiembrie 2021: 2736 de cazuri noi şi 273 de decese. Bucureştiul rămâne în scenariul roşu

În prezent, România nu mai are nicio doză din acest ser. În perioada următoare, România va primi o nouă tranşă de vaccin AstraZeneca pentru a putea finaliza schema de vaccinare împotriva COVID-19 a celor care au optat pentru acest ser la prima doză.

Până acum, 852.031 persoane au fost vaccinate cu serul AstraZeneca de la debutul campaniei de vaccinare în România.

Citeşte şi: Valeriu Gheorghiţă, despre valul 5 în România: „Ne aşteptăm la o creştere a infectărilor din a două parte a lunii ianuarie”