România sărbătoreşte luni Ziua Independenţei, a Victoriei Coaliţiei ONU în cel de-al Doilea Război Mondial şi a Europei

09 05. 2016, 05:59

„În municipiile reşedinţă de judeţ şi în localităţile în care sunt dislocate unităţi militare vor avea loc luni, 9 mai, ceremonii de depuneri de coroane de flori cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Europei şi a Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial”, informează Ministerul Apărării Naţionale, într-un comunicat.

„În Bucureşti, ceremonia va avea loc, de la ora 9.00, la Monumentul Eroilor Patriei din Al Doilea Război Mondial (Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”), în prezenţa ministrului Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, şi a şefului Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă”, a mai anunţat Ministerul.