Românii au trimis băncilor peste 360.000 de solicitări pentru suspendarea ratelor

RomaniaTV.net
22 06. 2020, 13:08

Debitorii au putut solicita, până la 15 iunie 2020, amânarea ratelor până la finele anului, în baza moratoriului reglementat prin Ordonanța de Urgență 37/2020. Peste 60% din cererile soluționate au fost în baza ordonanței, în timp ce restul de 40% au fost în urma măsurilor adoptate individual de bănci, potrivit Asociației Române a Băncilor.

Citeşte şi: Veşti proaste pentru românii cu credite în lei. Indicele ROBOR la trei luni a crescut

Clienții persoane fizice au depus un număr de peste 334.000 de solicitări de suspendare a obligațiilor de plată lunare, ceea ce reprezintă o pondere de aproximativ 22% din creditele în derulare acordate populației. Clienții persoane juridice au depus un număr de aproape 28.000 de solicitări de suspendare a obligațiilor de plată lunare, aferente unui ponderi de aproximativ 28% din portofoliul total de credite acordate acestei categorii.

Băncile au posibilitatea să nu constituie provizioane pentru creditele amânate la plată ca urmare a efectelor pandemiei COVID 19. Rata șomajului a crescut de la 3,7% în ianuarie la 4,8% în aprilie și este proiectată să crească în continuare de către analiști, pe măsură ce unele dintre contractele suspendate pe perioada stării de urgență sunt terminate ulterior. Astfel, unii debitori nu-și mai vor putea plăti ratele la credite după expirarea perioadei de suspendare. Creditarea a fost, de altfel, afectată de panemdemie și restricțiile impuse de autorități și a înregistrat un recul important în aprilie.