Rudar Velenje – FCSB 0-2 în prima manşă din turul al doilea preliminar din Europa League. Calificarea, o formalitate la Bucureşti

26 07. 2018, 17:16

FCSB a început furtunos meciul și a deschis scorul după doar 5 minute: Junior Morais a centrat perfect, Man a scăpat de un fundaș al lui Rudar și a înscris cu capul fără emoții. A urmat o retragere de neînțeles a steliștilor, care, după primele 20 de minute, i-au lăsat pe sloveni să fie mai periculoși și să se apropie de poarta lui Bălgrădean. Ofensiva lui Rudar nu a prins însă cea mai bună zi, iar scorul a rămas nemodificat.

FCSB nu a mai repetat aceleași greșeli și după pauză. Ocaziile ratate de Momcilovici și Florin Tănase au prevestit reușita din minutul 74 a lui Teixeira. Portughezul a speculat două nesincronizări ale apărării slovenilor și a înscris în poarta goală. FCSB putea să câștige meciul la scor de neprezentare, dar Florin Tănase a ratat incredibil. Scăpat singur, jucătorul introdus la pauză în locul lui Gnohere a finalizat defectuos, șutând chiar în portarul lui Rudar.

Returul cu Rudar Velenje va avea loc joia viitoare, de la ora 21:30, pe Arena Națională.

RUDAR VELENJE FCSB 0-2 (0-1)

Au marcat: MAN 5, TEIXEIRA 74

RUDAR VELENJE: Pridigar – Pusaver, Vasiljevic, Tomasevic, Pisek – Parfitt-Williams (56 Kamara), Trifkovic (73 Vodeb) – Muic, Bolha, Tucic (69 Simunac) – Radic. Antrenor: Marijan Pusnik.

FCSB: Bălgrădean – Benzar, Planic, Momcilovic, Jr. Morais – Pintilii, Qaka – Man, Moruțan (68 Jakolis), Teixeira (82 L. Filip) – Gnohere (46 Fl. Tănase). Antrenor: Nicolae Dică.