S-a aflat de ce Dana Roba a fost bătută cu ciocanul. Motivul pentru care și-ar fi ieșit din minți soţul gelos este un triunghi amoros, dezvăluiri halucinante din anchetă

Dana Roba, fosta iubită a lui Nicolae Guță, a ajuns în comă la spital după ce soțul ar fi atacat-o cu un ciocan. Anchetatorii vor ca bărbatul să fie cercetat pentru tentativă de omor, pe motiv că și-a premeditat fapta.

08 iun. 2023, 11:15
S-a aflat de ce Dana Roba a fost bătută cu ciocanul. Motivul pentru care și-ar fi ieșit din minți soţul gelos este un triunghi amoros, dezvăluiri halucinante din anchetă

Anchetatorii au aflst ce l-a făcut pe soţ să o lovescă pe Dana Roba sălbatic, cu un ciocan. Motivul pentru care și-ar fi ieșit din minți și nu s-a mai putut controla. Dana Roba se zbate acum între viață și moarte. Vedeta se află în stare gravă la spital, a suferit deja o operație complicată pe creier nşi se pare că va fi nevoie de o alta, fără ca medicii să poată garanta că va fi salvată.

Bărbatul și-a ieșit din minți și a bătut-o crunt, tot el fiind cel care a anunțat autoritățile atunci când a văzut că Dana Roba nu își revine după loviturile primite. Soțul Danei Roba a fost arestat pentru 30 de zile și va rămâne după gratii până în luna iulie.

Conform surselor judiciare, bărbatul le-ar fi spus anchetatorilor că și-a lovit soția pentru că aceasta ar fi avut un alt iubit. Dana Roba și tatăl fetițelor ei ar fi despărțiți de mult timp, însă locuiesc încă împreună. Soțul make-up artistei ar fi devenit gelos într-o seară în care bruneta ar fi ajuns târziu acasă și și-a ieșit din minți. Bărbatul le-a dus mai întâi la bunici pe cele două fetițe pe care le are cu Dana Roba, apoi s-a întors acasă la soția sa și a snopit-o în bătaie, notează Cancan.ro. Tot el a fost și cel care a sunat la 112 după ce a recurs la gestul extrem, atunci când a realizat că femeia nu își revine. Make-up artista a fost dusă la spital în stare gravă și a fost operată de urgență pe creier.

Dana Roba va fi operată, din nou, pe creier. Daniel Balaciu, cel care a mutilat-o, plănuiește să scape de închisoare

Apropiații celor doi au declarat pentru sursa citată că soțul Danei Roba o ținea din scurt pe brunetă și nu îi dădea voie să iasă din casă fără el. Mai mult, bărbatul era foarte gelos și îi verifica periodic telefonul soției sale. Acum se află în închisoare, unde își va petrece următoarele 30 de zile.

Se pare că Dana Roba și soțul ei aveau probleme în căsnicie de mult timp, iar make-up artista plănuia să divorțeze. De asemenea, fosta iubită a lui Nicolae Guță ar fi fost și cea care ar fi cumpărat apartamentul în care cei doi locuiau cu fetițele pe care le au împreună. Apropiații spun că bărbatul nu a fost de acord cu despărțirea, iar situația dintre cei doi ar fi degenerat după ce a aflat că Dana a înaintat deja actele de divorț, transmite Spynews.ro.

Cine este Dana Roba, femeia bătută cu bestialitate de soțul său

Dana Roba a devenit cunoscută în lumea mondenă după relația pe care a avut-o cu Nicolae Guță. Cei doi s-au despărțit cu scandal, iar femeia s-a retras din lumina reflectoarelor, urmând ulterior calea credinței. De meserie make-up artist, Dana Roba a revenit în atenția publicului zilele acestea, după ce a fost lovită cu un ciocan în cap de către actualul ei soț, Daniel Balaciu. Transportată de urgență la spital, femeia a suferit o operație chirurgicală pe creier care a durat nu mai puțin de nouă ore. Între timp, partenerul său a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Dana Roba a avut o relație cu Nicolae Guță

În urmă cu 10 ani, Dana Roba apărea în emisiunile de scandal de la noi din țară, un episod care i-a adus și mai multă celebritate fiind chiar despărțirea de Nicolae Guță, pe care l-a acuzat că nu a vrut să îi închirieze un apartament în București.

Citește și: Adriana Bahmuțeanu, reacție dură după ce Dana Roba a fost băgată în spital de soț: „Din cauza acestui psihopat cu mască de familist, două copile rămân acum în voia sorții”

Certurile cu manelistul nu au fost, însă, singurele. Dana Roba, cunoscută pentru look-ul rebel și dezinvolt, a avut conflicte și cu Loredana Chivu, cele două adresând-și la acea vreme cuvinte dure.

„Acum, mă bucur că nu mai suntem împreună. Am vrut să vin în București ca să îi cer socoteala. El m-a sunat și mi-a zis că e la Petroșani și că vine la Timișoara. Mi-a explicat că dacă vreau să fim împreună, trebuie să fac doar ca el. Nu am fost de acord. Am avut o singură dorință: să îmi inchiriez un apartament și să stau în București. Sau să se mute el de tot la Timișoara. Nu s-a întâmplat asta.

Când ieșeam în oraș, Guță nu plătea. Fratele meu sărea cu banii. Mie Nicolae mi-a luat doar un sutien. Nu i-am cerut niciodată bani împrumut. Eu l-am iubit pe Guță, dar acum îi doresc tot răul din lume. Nu mai pot să îl tratez cu bine după ce mi-a făcut. Nici nu îl mai iubesc, îl urăsc din sufletul meu mare. Cred că doar sufletul ăsta mare (n.r. sanii) i-a plăcut la mine. Mi-a zis că îi place că nu beau, nu fumez, nu prea ies. Nu avea pretenția să îi fac curat sau să îi spăl hainele. Venea mereu cu cămăși la mine”, a spus Dana Roba în urmă cu ceva timp.

După ce mama sa a decedat, make-up artistul a urmat calea credinței și s-a pocăit. Ulterior, l-a cunoscut pe Daniel Balaciu și la numai trei luni de relație au pășit în fața altarului, devenind oficial soț și soție. Planurile de viitor le-au mers ca pe roate, astfel că în viața lor au apărut și cele două fiice, Chantal și Celine.

Citește și: Dana Roba a fost audiată de anchetatori, deși își poate mișca doar ochii și un picior. Fosta iubită a lui Nicolae Guță a fost atacată de soț în timp ce dormea