S-a grăbit spre moarte. A traversat prin loc nepermis şi a fost spulberată de maşină VIDEO

RomaniaTV.net
31 10. 2012, 08:04

O femeie a murit, marţi seară, după ce a fost lovită de o maşină de teren pe DN 6, care leagă Timişoara de Lugoj. Femeia traversa prin loc nepermis şi i-a apărut brusc în faţă şoferului, care nu a mai putut să o evite şi a lovit-o în plin. Impactul a fost atât de puternic încât femeia a murit pe loc.

O persoană a sărit în faţa maşinii, nu am apucat să o evit, nu ştiu de unde a venit, alerga. Nu ştiu ce s-a întâmplat, a sărit în faţa maşinii şi nu am apucat să o evit„, a povestit şoferul, vizibil marcat de cele întâmplate.

Medicii de la Ambulanţă nu au mai putut face nimic pentru a o salva pe femeie. Poliţiştii au deschis o anchetă.

Pe DN6, la km 543, a surprins şi acidentat o persoană de sex femin, care a traversat drumul naţional prin loc nepermis şi fără să se asigure. Facem verificări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs acest accident. Conducatorul auto a fost testat, rezultatul fiind zero„, a spus Cosmin Beldea, de la Poliţia Rutieră Timiş.

Din cauza accidentului, circulaţia în zonă a fost blocată aproape o oră.