Salarii barosane pentru şefii din TVR. Vezi cât câştigă Rodica Culcer

RomaniaTV.net
22 12. 2011, 14:55

Potrivit listei salariilor din TVR, prezentată de cotidianul.ro, Rodica Culcer, şefa Direcţiei de Emisiuni Informative, primeşte 11.000 de lei în fiecare lună iar Dana Deac 10.500 de lei

Adelin Petrişor primeşte lunar suma de 9.500 de lei, iar Livia Dilă 8.500 lei.

Când vine vorba de realizatori de emisiuni tv, Mădălina Rădulescu, Anca Olteanu şi Cristian Tabără câştigă fiecare câte 9.600 de lei lunar iar Lucian Ionică primeşte 7.500 de lei.

La aceste salarii se mai adaugă lunar şi sporuri de conducere de 10 %. Societatea Română de Televiziune are în prezent şapte canale, cinci studiouri teritoriale, peste 3.000 de angajaţi şi datorii de 100 de milioane de euro.

Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu a anunţat că a sesizat Curtea de Conturi şi solicită DNA să se autosesizeze în cazul datoriilor TVR.