Sancţiuni dure pentru televiziuni, propuse de un deputat PDL

RomaniaTV.net
13 03. 2012, 21:10

Deputatul PDL propune trei măsuri care să fie aplicate de CNA împotriva posturile de televiziune.

Pentru sancţiunile minore, dar repetate, Spânu vrea creşterea cuantumului amenzilor. Propunerea numărul doi constă în sancţiuni mai dure în ceea ce priveşte emisia. „Oprirea emisiei timp de trei ore şi difuzarea sancţiunii pe ecran, de ce s-a luat această decizie. Nu zece minute în perioada de prime-time, ci trei ore şi eventuala repetare chiar săptămânală”, a declarat pentru Gândul democrat-liberalul.

Noutatea propusă de deputatul PDL se referă la „faptele foarte grave” care ar trebui sancţionate de CNA.

„Poate nu ar fi greşit să revenim pe sancţiunea financiară şi să încercăm ca în alte state europene sancţiuni punitive pentru fapte foarte grave, care pot fi duse la amenzi de până la 10%-15% din cifra de afaceri a postului respectiv de televiziune. Există şi o altă sancţiune prevăzută în actualul cod al audio-vizualului şi anume reducerea sau chiar retragerea licenţei de emisie pentru nişte fapte grave şi repetate”, a precizat Spânu.

Pe lista „faptelor grave” a fost introdusă de Spânu „incitarea la revoltă împotriva instituţiilor statului”. Deputatul a spus că a depistat astfel de instigări împotriva instituţiilor statului în timpul protestelor.

Spânu a catalogat filmul cu Emil Boc dezbrăcat drept „o faptă gravă”, dar „nu foarte gravă”.