Şapte tineri, printre care fratele unui atentator de la sala Bataclan din Paris, judecaţi pentru plecarea în Siria

30 05. 2016, 18:02

Inculpații, cu vârste între 24 și 27 de ani, aflați toți în arest, sunt judecați pentru asociere în vederea comiterii de acte de terorism.

Ei au făcut parte dintr-un grup mai mare care a plecat în decembrie 2013 în Siria. Din acest grup, două persoane au murit, iar restul au revenit în Franța în aprilie 2014, singurul rămas în Siria fiind Foued Mohamed-Aggad, care a făcut parte ulterior din comandoul de la sala de concerte Bataclan, unde au fost ucise 90 de persoane.

Karim Mohamed-Aggad, fratele lui Foued, se află printre cei șapte inculpați.

Conform unei surse apropiate dosarului, în timpul audierilor, cei șapte au susținut că au plecat în Siria într-o misiune umanitară — fiind încurajați de un recrutor binecunoscut serviciilor de informații, Mourad Fares—, sau pentru a lupta împotriva forțelor președintelui Bashar al-Assad, nu pentru a deveni militanți islamiști.

Ei au declarat că au urmat antrenamente sportive și că ocazional au mânuit arme, doar pentru instrucție sau fotografii de propagandă, fără însă a lupta vreodată.

Am mers acolo cu un singur scop: să lupt împotriva regimului lui Bashar al-Assad‘, a declarat Karim Mohamed-Aggad la audiere, cerând instanței să nu-l confunde cu fratele său. ‘Îți alegi prietenii, nu familia. Fratele meu a făcut ceea ce a făcut, el singur poartă răspunderea‘, a afirmat Karim Mohamed-Aggad.

De altfel, avocații au explicat că tinerii au fost induși în eroare, iar atunci când și-au dat seama că au căzut în mâinile unei rețele jihadiste, au căutat o cale de scăpare. ‘Li s-a spus că pot fi utili. Greșeala lor a fost că au crezut propaganda’, a declarat Martin Pradel, avocatul unuia dintre inculpați, pentru Reuters.

Procesul se va încheia pe 7 iunie, inculpații riscând până la 10 ani de detenție, pedeapsa maximă ce poată fi dictată de un tribunal corecțional în Franța.