Sarkozy, audiat în legătură cu o presupusă finanţare ilegală din partea Lilianei Bettencourt

RomaniaTV.net
23 11. 2012, 13:40

În urma unei audieri de 12 ore la Palatul Justiţiei din Bordeaux, în sud-vestul Franţei, Sarkozy a fost plasat sub statutul de martor asistat, un statut intermediar între cel de simplu martor şi cel de inculpat, ceea ce îi permite avocatului său acces la dosar, relatează AFP.

„Nu a existat o inculpare”, a subliniat pentru AFP Thierry Herzog, avocatul lui Sarkozy. El a declarat pentru postul de radio RTL că nu a fost prevăzută altă convocare a clientului său. „Nu există o convocare în viitorul apropiat”, a declarat avocatul, adăugând că este vorba despre „un caz care nu exista şi care nu mai există”.

Herzog consideră absenţa unei inculpări a lui Sarkozy drept „o victorie a justiţiei”. „În orice caz este sfârşitul, din punct de vedere judiciar, al suspiciunilor, al acuzaţiilor de presă care nu aveau niciun fundament”, a declarat el pentru RTL.

Avocatul a precizat că audierea s-a desfăşurat într-o ambianţă „normală” şi „de curtoazie”. După audiere, Sarkozy s-a întors la Paris, seara târziu, potrivit anturajului său.

Un deputat apropiat fostului preşedinte, Patrick Balkany, a declarat că Sarkozy i-a mărturisit că este „uşurat” şi „fericit” după această audiere. „Mi-a spus: «Vezi, trebuie să ai încredere în justiţia ţării tale»”, a declarat Balkany pentru postul de ştiri BFMTV.

Lipsa unei inculpări a lui Sarkozy, care s-a retras la vârsta de 57 de ani din viaţa politică după ce a fost înfrânt în alegerile prezidenţiale din mai de socialistul François Hollande, reprezintă o uşurare pentru susţinătorii săi, în contextul în care partidul său, UMP, se confruntă cu haosul, în lipsa unui acord cu privire la desemnarea unui succesor al său, relatează Mediafax.

Fostul preşedinte francez a fost convocat la Bordeaux în cadrul „dosarului Bettencourt„, care poartă numele Lilianei Bettencourt, în vârstă de 90 de ani, moştenitoarea gigantului mondial în domeniul produselor cosmetice L’Oreal, cea mai bogată femeie din Franţa.

Parchetul din Bordeaux a precizat într-un comunicat că lui Sarkozy i-a fost „adus la cunoştinţă statutul de martor asistat” în cadrul „informării judiciare care a avut loc din cauza unor fapte de abuz, abuz de încredere agravant şi escrocherie agravantă în defavoarea doamnei Liliane Bettencourt”.