SCANDAL la un liceu din Covasna. O elevă, ameninţată pentru că a purtat o BENTIŢĂ TRICOLORĂ

20 03. 2013, 11:28

Mai mulți elevi maghiari de la Liceul Korosi Csoma Sandor s-au declarat nemulțumiți de faptul că elevii români au venit la școală, de Ziua maghiarilor de pretutindeni, purtând accesorii ce aveau culorile roșu, galben și albastru.

Se pare că ideea de a purta bentiţele tricolore la şcoală a aparţinut unor eleve de clasa a IX-a. Din cauza gestului ei, una dintre fete susţine că a primit ameninţări de la colegii maghiari pe Facebook, mai mult, spune ea, diriginta sa a vrut să îi taie bentiţa cu o foarfecă.

„Jos Sabina ţigan Elena! Moarte Sabina Elena! Trăiască Ungaria Mare! Ţinutul Secuiesc de libertate! Ardeal, nu România! Româ-nia ţigănia!” au fost jignirile aduse fetei.

Directorul ajunct al liceului, Claudia Vlad, a declarat la România TV că de Ziua maghiarilor de pretutindeni elevii români au purtat tricolorului, iar cei maghiari, cocarda, iar ameninţările au venit din partea fiecărei tabere.

„Nu este nicio problema că fata a purtat acea bentiţă. În data de 15 martie, copiii români şi-au pus tricolorul şi copiii maghiari i-au pus cocarda maghiară. În momentul în care au apărut şi unii şi alţii, toţi au făcut gesturi obscene. Fata nu a fost ameninţată”, a spus Claudia Vlad.

Elevii maghiari au sesizat Inspectoratul Școlar Judeţean Covasna, care a început o anchetă. Şi la Liceul Korosi Csoma Sandor a fost demarată o investigaţie.