SCANDAL SEXUAL. Un celebru regizor, acuzat de VIOL. Filmele lui au fost apreciate de ROMÂNI

După o plângere pentru viol depusă de o actriţă în luna mai, mai multe femei au făcut denunţuri pe site-ul de informaţii Mediapart privind gesturi deplasate, chiar agresiuni sexuale, din partea regizorului francez Luc Besson, relatează AFP.

10 iul. 2018, 16:45
SCANDAL SEXUAL. Un celebru regizor, acuzat de VIOL. Filmele lui au fost apreciate de ROMÂNI

Potrivit Mediapart, o fostă colaboratoare a lui Luc Besson, care se ocupa de casting, i-a scris procurorului Republicii din Paris pentru a denunţa fapte pe care le-a calificat drept „agresiuni sexuale”. Angajata a evocat un climat de lucru „foarte sexualizat” precum „gesturi şi comportamente nepotrivite” pe care ea le-a considerat „agresiuni sexuale”.

Ancheta online a dezvăluit că mai multe femei au contactat-o pe actriţa italiană Asia Argento, una din figurile mişcării #MeToo şi una dintre acuzatoarele producătorului Harvey Weinstein, după discursul ei ferm pronunţat la încheierea Festivalului de la Cannes în mai.

Una dintre aceste femei, la rândul ei actriţă, a dezvăluit Mediapart întâlniri profesionale cu Luc Besson într-una din camerele sale de hotel în anii 2000 şi acte de violenţă din partea regizorului în vârstă de 59 de ani, care s-ar fi „aruncat” asupra ei.

Referitor la plângerea depusă de actriţa şi model în vârstă de 27 de ani, care îl acuză pe Luc Besson că a violat-o într-un hotel din Paris la mijlocul lunii mai, analizele toxicologice s-au dovedit negative. Reclamanta a depus plângere a doua zi după o întâlnire cu realizatorul filmului „Al cincilea element”, care a respins orice aceste acuzaţii considerându-le „fanteziste”.