SCANDALOS. Minoră de 12 ani, exploatată sexual într-un centru al Protecţiei Copilului

RomaniaTV.net
03 11. 2012, 11:46

Poliţia şi Direcţia pentru Protecţia Copilului din Sighetu Marmaţiei au demarat anchete la o Casă de Tip Familial aparţinând DGASPC Maramureş. Semnalul de alarmă a fost tras de psihologii centrului, care au descoperit că o fată de 12 ani a întreţinut raporturi sexuale cu 10 persoane, inclusiv în incinta centrului.

Cercetările se desfăşoară sub aspectul săvârşirii infracţiunii de întreţinere de raporturi sexuale cu un minor, însă cum nimic nu este deocamdată confirmat, autorităţile se feresc să facă declaraţii pe acest subiect.

Potrivit infomm.ro, există un dosar de urmărire penală în acest caz. „În centrul respectiv sunt probleme de comunicare între tineri. În urma unor discuţii intre aceştia, psihilogii au intrat la bănuieli”, a precizat succint Nicolae Boitor, şeful DGASPC Maramureş.

CITEŞTE ŞI: Mii de copii au fost ABUZAŢI, neglijaţi sau exploataţi în primul semestru din 2012