Legea junglei în şcoală: O femeie, reţinută pentru că a BĂTUT-O PE COLEGA FIICEI SALE

Caz şocant la Bucureşti. O femeie a fost reţinută de poliţişti după ce a băgat în spital o colegă a fiicei sale. Cele două fete se certaseră, iar femeia s-a gândit să îşi răzbune fiica şi i-a aplicat o corecţie zdravănă colegei. Totul, chiar sub ochii celorlalţi copii, în sala de clasă.

RomaniaTV.net
09 oct. 2012, 11:02
Legea junglei în şcoală: O femeie, reţinută pentru că a BĂTUT-O PE COLEGA FIICEI SALE

Luni, în jurul orei 14.00, Poliţia Capitalei a fost sesizată prin Dispeceratul 112 cu privire la faptul că, în incinta unui colegiu tehnic din sectorul 4, mama unei eleve a agresat o colegă a fiicei sale în timpul cursurilor.

„În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că, vineri, în jurul orei 16.30, pe fondul unor reproşuri, două eleve s-au lovit reciproc în timp ce se aflau la ora de educaţie fizică, fără a anunţa despre acest incident conducerea unităţii şcolare. În următoarele zile, mama uneia dintre eleve, constatând faptul că fiica sa are urme de violenţă pe corp, a întrebat-o ce s-a întâmplat, aceasta spunându-i că s-a bătut cu o colegă”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei.

Luni, în jurul orei 13.30, părinţii elevei agresate la ora de sport s-au prezentat la colegiu şi au pătruns în incinta şcolii, afirmând în faţa agenţilor de pază că vor să meargă la cancelarie.

„După aceasta, mama elevei a intrat într-o clasă şi ar fi lovit-o în mod repetat pe colega fiicei sale, fiind apoi oprită de elevi şi de profesoara ce se afla în clasă, dar şi de agentul de pază al unităţii şcolare. Eleva a primit îngrijiri medicale de la personalul medical sosit la faţa locului, ulterior fiind transportată la spital, unde a rămas internată pentru investigaţii”, precizează sursa citată.

Femeia este cercetată de poliţiştii bucureşteni în stare de reţinere, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi loviri sau alte violenţe.