Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al lui Donald Trump, şi-a dat demisia. Cutremur la Casa Albă

21 07. 2017, 17:00

Sean Spicer s-a declarat nemulţumit, după ce Donald Trump l-a desemnat pe bancherul Anthony Scaramucci, de pe Wall Street, pentru a conduce departamentul de comunicare de la Casă Albă.

Însă, responsabilităţile directorului de comunicare erau deja parţial îndeplinite de către Sean Spicer, care a avut un mandat extrem de controversat ca purtător de cuvânt al administraţiei prezidenţiale, în timpul căruia a ajuns să interzică prezenţa camerelor video la conferinţele de presă de la Casă Albă.

Citeşte şi Soţia premierului Japoniei n-a vrut să discute cu Donald Trump. S-a prefăcut că nu ştie engleză

Totuşi, Sean Spicer aducea ratinguri importante pentru televiziunile americane, care atrăgeau atenţia asupra declaraţiilor sale contradictorii şi de multe ori nepotrivite cu opiniile exprimate de Donald Trump.

Sean Spicer are 45 de ani şi era în funcţie din 20 ianuarie 2017. El a fost directorul de comunicare al Comitetului Naţional al Partidului Republican, între 2011 şi 2017. El este personajul care pe 24 februarie a interzis accesul CNN, New York Times, Politico, Los Angeles Times şi BBC la conferinţele de presă obişnuite. Pe 11 aprilie l-a comparat pe Bashar Al Assad cu Adolf Hitler, declarând că acesta din urmă nu a folosit niciodată arme chimice, omiţând însă de camerele de gazare din lagărele de concentrare.