Secretele din bucătăria ta care te fac mai frumoasă

RomaniaTV.net
11 09. 2012, 19:28

Pentru o piele mai moale, cu un aspect strălucitor, te poţi masa pe corp cu ulei de măsline. Vei avea rezultate neaşteptate!

La fel, poţi utiliza naturalul ulei de măsline şi ca balsam pentru păr. Aplică-l înainte de şamponare şi lasă-l să acţioneze timp de un sfert de oră. Podoaba ta capilară se va hidrata şi va fi mai sănătoasă.

Sucul de lămâie este excelent pentru ten dacă doreşti să ai un aspect mai luminos. Stoarce o lămâie şi foloseşte zeama pentru a căpata o piele mai catifelată în zona genunchilor şi a coatelor, scrie Garbo.ro.

Combinând o linguriţă de pudră de vitamina C şi un ou bătut vei obţine un amestec perfect pentru o mască de faţă. Aplică amestecul pe ten şi lasă-l să acţioneze timp de 5 minute. Clăteşte-te cu apă călduţă. Pielea feţei tale va deveni mai catifelată şi mai strălucitoare.

Dacă ai un ten sensibil este ideal să foloseşti miere pentru a-i reda aspectul sănătos şi strălucirea. Amesteca trei sau patru linguri de miere într-un bol şi apoi aplică pasta omogenă pe faţă. Lasă să acţioneze pentru cel putin zece minute. Nu doar că vei căpata luminozitate, însă vei reuşi să îndepărtezi şi bacteriile ce cauzează coşuri.