Secţia ATI de la Spitalul de Arşi ar putea fi funcţională în decembrie. Primăria sectorului 1 a investit până acum 250.000 de euro

19 11. 2016, 16:53

„Primăria Sectorului 1 se implică în deschiderea cât mai urgentă a secţiei ATI de la Spitalul de Arşi. Sper ca în două-trei săptămâni să fie funcţională. Avem nevoie de acest spital de mari arşi, nu mai trebuie ca bolnavii să fie trimişi în spitalele din străinătate. Ceea ce mă doare cel mai mult este că Ministerul Sănătăţii a avut 500 de milioane de lei să investească în spitale şi nu a făcut-o. O vom face noi. În luna decembrie, România va avea o secţie ATI în spitalul de arşi”, a declarat Dan Tudorache, potrivit news.ro.

În prezent, lucrările se află la stadiul de finisare, potrivit inginerului Adrian Balosin. El susţine că s-au făcut lucrări de decopertare, consolidare, de tencuială, de finisare a pardoselilor şi au fost instalate detectoare de fum şi ventilaţii speciale pentru pacienţii cu arsuri.

Potrivit lui Balosin, repararea secţiei ATI s-a făcut în proporţie de 65-70 la sută.

Inspecţia Sanitară a dispus, în 14 iulie, suspendarea activităţii în secţia ATI a Spitalului de Arşi din Capitală, până la remedierea deficienţelor constatate, spitalul fiind amendat cu 6.000 de lei.

Ministerul Sănătăţii preciza atunci că măsurile pe care trebuie să le ia spitalul sunt: igienizarea totală a secţiei ATI, montarea de plase la geamuri acolo unde este nevoie şi remedierea instalaţiei de climatizare.

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a cerut Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov să dirijeze cazurile grave la alte spitale cu secţii de arşi, respectiv la Spitalul Militar, Bagdasar-Arseni, Agrippa Ionescu, Floreasca, iar pentru chirurgie plastică, la Spitalul Universitar de Urgenţă.

Măsurile au fost luate după ce Gazeta Sporturilor a publicat mai multe materiale care au vizat Spitalul de Arşi. Într-unul dintre ele a fost vorba despre o femeie de 68 de ani care a murit la câteva zile după ce i s-a administrat o transfuzie cu altă grupă de sânge, iar în alt caz, un bărbat de 77 de ani, cu arsuri, a murit la câteva zile după ce medicul anestezist Camelia Roiu din acest spital i-a filmat larvele din zona urechilor.