Secţia ATI de la Spitalul Modular Elias 1, funcţională de astăzi. Spitalul tratează deja 22 de pacienţi

RomaniaTV.net
03 08. 2020, 08:35

„Spitalul Modular 1 Elias tratează deja 22 de pacienţi, iar, de astăzi, va fi funcţional şi modulul de terapie intensivă, după ce am asigurat două staţii şi 15 monitoare funcţii vitale, iar SRATI (Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă) a trimis 6 ventilatoare pentru ventilaţie invazivă mecanică”, a transmis, luni, Asociaţia „Dăruieşte viaţă”.

 

Spitalul, cu 38 de paturi, a fost operaţionalizat în curtea Spitalului Elias din Bucureşti. Unitatea are o suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi şi este împărţit în trei module, toate dotate cu gaze medicale pentru a putea fi transformate în paturi ATI.

Spitalul a fost ridicat în doar două luni, cu sprijinul a peste 250.000 de oameni şi peste 650 de companii.