Sfaturi pentru o factură mai mică la apă

RomaniaTV.net
15 06. 2012, 12:04

Potrivit site-ului acasa.ro, o primă măsură pentru un consum mai mic de apă, repectiv plata unei facturi reduse, este cumpărarea unei maşini de spălat economice, ce foloseşte mai puţină apă şi energie electrică. Un alt sfat se referă la cantitatea de rufe spălate o dată. Maşina trebuie umplută cu rufe la maximul prevăzut de producător, întrucât mai multe serii spălate înseamnă un consum de apă mai mare. De asemenea, o cantitate de apă considerabilă poate fi economisită prin repararea garniturilor robineţilor. Un cap de duş vechi, cu găuri mai poate fi un motiv pentru risipirea apei.

Cei care locuiesc la un etaj superior şi care aşteaptă mult timp până se încălzeşte apa, dimineaţa, pot face duş seara, când apa caldă vine imediat. Vasele murdare pot cauza un consum mai mare de apă. Acestea trebuiesc spălate imediat după ce au fost folosite, pentru că grăsimea sau sosurile se curăţă mult mai greu după ce s-au uscat. Nu în ultimul rând, se poate realiza un consum de apă mai mic dacă în timpul duşului sau a spălării pe dinţi apa este oprită când nu este folosită.