Şi-a luat amendă după ce l-a făcut „nesimţit şef”, pe Facebook, pe primarul comunei în care locuieşte

RomaniaTV.net
05 07. 2018, 08:17

Iată postarea: „Băi, nenea Ștrulea, chiar îți bați joc în ultimul hal de oameni. Păi, măi, conducerea de rahat al Primăriei Florești, cum Dumnezeu sunteți așa idioți să nu știți face niște contracte, de exemplu, de ce naiba nu puteau asfalta gunoaiele trotuarele seara, când nu e circulație așa mare, nici auto, nici pietonală. Păi măi, nesimțiților, cum e posibil să faci 50 de minute de la Metro la Raiffeisen pe Cetății, la ora 10:00-11:00 dimineața, când nu e oră de vârf. Să vă fie rușine, nesimțiților, în frunte cu nesimțitul șef Ștrulea!!!”.

Primarul Horia Șulea a postat, la rândul lui, un mesaj în care arată că Hodină a fost amendat, scrie Ziua de Cluj. „Aflu azi că Poliția Locală Florești a amendat o persoană pentru ceva împroșcări de inepții pe Facebook. Da, așa e! Avem o lege, legea nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată la 7 februarie 2014.

Care, la art. 2, spune „Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: 1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotrivă persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice”.

Poate că a face în public pe cineva nesimțit, idiot, porc, șobolan, gunoi, sunt expresii frumoase învățate în clasa III-a. Eu opinez că nu. Există o serie de decizii judecătorești care consfințesc faptul că Facebook este spațiu public. Și nu e vorba câtuși de puțin aici de libertate de expresie. Una e să îți spui opiniile, ideile, crezul, cu totul altceva să proferezi în public injurii, expresii jignitoare sau vulgare de natură să lezeze demnitatea și onoarea persoanelor sau a instituțiilor publice.

Da, corect. Avem dreptul de a spune orice, oriunde. Este un drept. Dar avem și obligația de a răspunde pentru cele afirmate. Până la urmă, dreptul tău nu poate să încalce dreptul altcuiva.Cât privește alte inepții, de genul de unde știe poliția datele mele, aici, pot doar a zâmbi și a mă întreba de când poliția sau alte autorități abilitate ale statului român nu mai au dreptul de a identifică o persoană?!?!

Criticile!? Sunt binevenite. Dar mă distanțez și nu sunt de acord cu nici un fel de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violentă, îndreptate împotrivă oricărei persoane! Ei și pentru că minciuna are picioare scurte, iată și postarea din spațiul public, cea buclucașă… Și acum recitiți textul de lege…”, a scris primarul Floreștiului, pe Facebook, atașând o imagine de pe ecran cu postarea lui Hodină.

Floreșteanul se apără, spunând că a făcut postarea pe „Grupul celor care trăiesc în Florești sau Cluj”. „Se pare ca nu mai avem voie să vorbesc în spațiu privat, pentru că acel grup în care am postat e grup închis privat. Și-a trimis Șulea bodyguarzi peste mine”, a scris ulterior Hodină, pe Facebook. Acesta crede și că dezvăluirea identității sale de către primar, în condițiile restrictive ale noului regulamentul general privind protecția datelor (GDPR), este condamnabilă.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, în 2014, că pozițiile exprimate pe Facebook sunt egale cu poziții exprimate într-o piață publică. Potrivit deciziei magistraţilor, profilul personal de Facebook este considerat spaţiu public, şi nu privat, şi de aceea o persoană poate fi trasă la răspundere, fie penală, fie civilă, pentru afirmaţiile publicate acolo.