Şi-a violat fiica în noaptea nunţii, după ce a confundat-o cu soţia sa

Un bărbat în vârstă de 50 de ani din Danemarca este acuzat că și-a batjocorit propria fiică în noaptea nunții

RomaniaTV.net
12 ian. 2019, 13:29
Şi-a violat fiica în noaptea nunţii, după ce a confundat-o cu soţia sa

Totul s-a întâmplat în timpul petrecerii de după nunta bărbatului. Mirele, în vârstă de 50 de ani, reluase legăturile cu fiica sa, în vârstă de 20 de ani, din 2017, iar acum a invitat-o la marele eveniment. În timpul petrecerii însă, tânăra s-a îmbătat zdravăn, astfel că tatăl ei a dus-o în camera de hotel în care era cazat împreună cu noua sa soție.   

După aproximativ o oră și jumătate, cuplul proaspăt căsătorit s-a întors în camera, pentru odihnă. Dormind între soție și fiică, și fiind sub influența băuturilor alcoolice, bărbatul nu a mai putut distinge între cele două și a început să-și pipăie propria fiică, crezând că e soția sa, cu intenția de a întreține relații sexuale. 

Tânăra a realizat ce se întâmplă, însă când a încercat să-l respingă, a fost împinsă cu putere și violată în timp ce era pe spate.

Adus în fața judecătorilor, bărbatul i-ar fi spus fiicei sale că „a fost o greșeală” și că a crezut că de fapt este soția sa. Instanța l-a găsit vinovat și l-a condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare.