Simulare bac 2019. Mesaj fals care anunţa SUSPENDAREA simulării la Bacalaureat, distribuit pe Internet. Reacţia Ministerului Educaţiei

Simulare BACALAUREAT 2019. Mai mulţi elevi au primit un document ce s-a vrut a fi un comunicat de presă din partea ministrului educaţiei prin care sunt anunţaţi că simularea se suspendă. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a reacţionat imediat şi a spus că este un fals ordinar.

RomaniaTV.net
17 mart. 2019, 10:01

Luni la ora 9 elevii claselor a XI-a şi a XII-a vor susţine simularea examenului de bacalaureat la română. Circa 350.000 de liceeni vor susţine această testare.  Accesul elevilor în săli este permis pînă la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Cu o zi înaine de simulare, pe forumurile dedicate elevilor şi profesorilor a aparut un document cu antetul Ministerului Educaţiei în care se anunţa că din cauza unei defecţiuni la efectuarea subiectelor se suspendă simularea, iar în toate unităţile şcolare din ţară se vor ţine ore normale urmând ca simularea să aibă loc marţi.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a reacţionat imediat şi a spus că este un fals ordinar. Ministrul educaţiei a declarat că acel comunicat nu a fost dat de Ministerul Educaţiei, iar luni liceeni vor susţine simularea la română la Bacalaureat 2019. 

„Nu ne putem juca de-a şcoala şi cu şcoala, spun lucrurile acestea răspicat. O asemenea procedura de simulare se decide la nivelul ministerului, se oficializează prin ordin de ministru, care nu se schimbă de azi până mâine. Mâine (luni n.red.) simularea se susţine aşa cum a fost ea anunţată iniţial. Cei care şi-au permis să facă asemenea glume .. eu o să mă adresez celor care ancheteaza aceste fapte, n-aş vrea să rămână nepedepsite. Noi avem examene cu care nu ne jucăm”, a spus Ecaterina Andronescu, într-o intervenţie telefonică la România TV.