Sinai: Armata egipteană a ucis 241 de combatanţi, inclusiv jihadişti din Statul Islamic

06 07. 2015, 14:41

Cei 241 de combatanți au fost omorâți în perioada 1-5 iulie, iar alte patru persoane care erau căutate, precum și 29 de suspecți au fost arestați, indică un comunicat difuzat pe pagina de Facebook a purtătorului de cuvânt al armatei egiptene. Fotografii cu combatanții morți au fost publicate o dată cu acest comunicat.

Armata egipteană a fost desfășurată în Sinai într-o regiune de frontieră cu Israelul și Fâșia Gaza, unde forțele de securitate se confruntă cu o insurecție islamistă de la destituirea, în iulie 2013, a președintelui Mohamed Morsi de către actualul șef al statului egiptean, Abdel Fatah Al-Sissi.

Pe 1 iulie, combatanți ai ramurii SI din Egipt au lansat o serie de atacuri, fără precedent, împotriva armatei în localitatea Sheikh Zuweid (Nord-Sinai), provocând zeci de morți.

Citeşte şi EGIPT: Femei şi copii ucişi de tiruri de mortieră, în Sinai

Purtătorul de cuvânt al armatei a indicat că au fost uciși în lupte 21 de soldați și peste o sută de jihadiști, dar media au publicat bilanțuri mult mai mari, citând responsabili din domeniul securității.

”Situația este total stabilă”, afirma sâmbătă președintele Al-Sissi în cursul unei vizite surpriză în nordul Sinaiului.