Situaţie gravă la eliberarea permiselor auto. Şoferii trebuie să aştepte trei luni pentru eliberarea actelor

26 10. 2016, 15:36

Sesizarea a făcut-o chiar un şofer. Deşi trecuse examenul auto, acesta trebuie să aştepte trei luni până să-şi primească permisul înapoi. Bărbatul spune că acest lucru se întâmplă doar în Bucureşti.

Toţi candidaţii care promovează examenul auto primesc o dovadă valabilă doar 15 zile, după care, trebuie să aştepte câteva luni pentru a-şi primi permisul înapoi. Acest lucru a fost sesizat de unul dintre candidaţi, însă autorităţile spun că nu există astfel de probleme şi că timpul pe care trebuie să-l aştepte candidaţii este cu mult mai mic decât cel de trei luni de zile.

Probleme mai există şi la nivelul plăcuţelor de înmatriculare. Şoferii sunt supăraţi că trebuie să aştepte trei săptămâni până ca noile numere să fie eliberate.

Citeşte şi Cum poţi să verifici istoricul daunelor auto, asigurarea RCA, rovinieta şi ITP-ul maşinii cu un singur click