Şocant: Un vâlcean şi-a violat fiica de 13 ani mai bine de un an

RomaniaTV.net
23 12. 2011, 06:57

Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, a fost trimis după gratii pentru 29 de zile, iar dacă va fi găsit vinovat pentru incest şi viol riscă până la 18 ani de închisoare.

Inculpatul şi-a obligat fiica de 13 ani să întreţină raporturi sexuale cu el mai bine de un an.

Dacă opunea rezistenţă, minora era bătută şi ameninţată că va fi făcută de râs la şcoală şi în tot satul.

De frică, dar mai ales de ruşine, fata a tăcut şi a îndurat toate umilinţele şi suferinţele la care era supusă în mod frecvent.

Totul a ieşit la iveală în momentul în care o rudă a familiei l-a surprins pe bărbat în timp ce-şi viola fiica.

Mama a depus imediat plângere la poliţia din Lăcusteni, iar tatăl violator a fost arestat.

Minora a fost dusă la un centru special şi este consiliată de psihologi şi psihiatri.