Sorin Grindeanu, despre românca rănită în atacul de la Londra: Ce a fost greu a trecut, dar în continuare se află sub observaţie

23 03. 2017, 10:10

”Daţi-mi voie să transmit compasiune mea, a noastră, a Guvernului pentru familiile victimelor, pentru cei care au suferit în urma acestui act petrecut la Londra. Vreau să vă spun că inclusiv în urmă cu câteva minute am avut o discuţie cu ambasadorul României la Londra, am fost în permanentă legătură şi cu Ministerul Afacerilor Extrene şi cu domnul ambasador. Vreau să-i felicit pentru modul în care au gestionat la Londra situaţia, s-a constituit acea celuă de criză, sunt în permanentă legătură cu cei doi români şi cu familiile lor. Sperăm într-un final fericit în ceea ce înseamnă una dintre victime. Cealaltă, aşa cum ştiţi, este în afara oricărui pericol”, a declarat premierul Sorin Grindeanu, citat de News.ro.

În ceea ce priveşte starea celor doi români răniţi în atentat, premierul a precizat că, potrivit informaţiilor pe care le-a primit de la reprezentanţii ambasadei României din Londra, una dintre victime a fost operată în cursul nopţii, dar ”pericolul nu a trecut”.

”Din ceea ce mi-a spus domnul ambasador, pare că ce a fost greu azi-noapte în urma intevenţiei chirurgicale a trecut, dar în continuare se află sub strictă observaţie. Pericolul nu a trecut, important este să fim şi alături de familie, să ajutăm cu ceea ce putem”, a spus Grindeanu.

 El s-a declarat mulţumit faţă de modul în care reprezentanţii ambasadei României şi-au făcut treaba în gestionarea acestei situaţii.

”Vreau să vă spun că sunt mulţumit de modul în care ambasada de la Londra a gestionat situaţia. Sper să o facă până la sfârşit la fel”, a arătat premierul.

Grindeanu a mai spus că nu a vorbit până acum cu premierul Marii Britanii, Theresa May.

Românca rănită în atacul de miercuri de la Londra este internată în continuare, în stare gravă, iar celălalt cetăţean român, care a fost rănit uşor, a fost externat.

Cei doi români răniți în urma atentatului terorist de la Londra sunt din Constanța! Andrei Burnaz și Andreea Cristea au fost internați într-un spital din capitala Angliei, însă, din nefericire, starea tinerei din Constanța este critică.