Soţia lui Sergiu Nicolaescu a primit o lovitură dură. Dana a pierdut toate filmele regizorului

RomaniaTV.net
24 01. 2014, 08:30

Cu toate că există un testament, Iolanda Nicolaescu (88 de ani) a solicitat în justiţie împărţirea în mod egal a averii regizorului cu văduva acestuia. Astfel, sora lui Nicolaescu ar dori inclusiv jumătate din drepturile de autor ale celor peste 60 de filme realizate în 50 de ani de cariera de regizor. Noul testament legat de filme nu a surprins-o.

„Sergiu nu-mi spunea mereu ce face, cum face… Şi el a zis la TV că lasă spectatorilor filmele lui, el a făcut totul pentru publicul lui. Nu sunt în niciun conflict cu Dana. Am fost invitată la proiecţii, dar nu pot veni, pentru că sunt nedeplasabilă. Am o artroză foarte accentuată şi nu pot merge. Îmi pare foarte rău”, a declarat sora maestrului, potrivit ziarulring.ro.

Proiecţiile gratuite vor avea loc în cadrul evenimentului omagial „Sergiu. Ianuarie. În fiecare an„, organizat de Fundaţia „Sergiu Nicolaescu” şi Uniunea Cineaştilor din România. Azi, vor rula „Orient Express” (12.30) şi „Coroana de foc” (15.00), mâine, „Capcana mercenarilor” (12.30), „Nea Mărin miliardar” (15.00), „Cu mâinile curate” (17.30) şi „Osânda” (20.00), iar duminică, „Dacii” (10.00), „Ciuleandra” (12.30), „Întâlnirea” (15.00), „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (17.30) şi „Mihai Viteazul” (20.00).