Specialiştii avertizează: Depresia este ca bolile transmisibile. Se poate lua foarte uşor

RomaniaTV.net
07 06. 2013, 20:07

Studiul s-a desfăşurat pe circa o sută de perechi de studenţi, care locuiau unii cu alţii şi care au fost observaţi şase luni de la începutul primului lor an universitar, etapă extrem de importantă din punct de vedere psihologic pentru tineri. Scopul era să se afle dacă fragilitatea (vulnerabilitatea cognitivă) a unuia putea determina sau întări acelaşi proces la celălalt. La început s-a făcut o evaluare a profilurilor tinerilor – gestionarea stresului, optimism sau pesimism, etc –  repetată după trei şi şase luni.

O primă constatare a fost că nivelul de vulnerabilitate individuală se asociază cu riscul de manifestare ulterioară a simptomelor depresive. A doua observaţie a fost că cine stă pe lângă un student cu nivel înalt de vulnerabilitate îşi măreşte propria fragilitate şi se expune, cu timpul, la depresie. Şi situaţia inversă este valabilă: optimismul determină optimism, în orice caz înseamnă mai puţine idei negre.

Studiul s-a desfăşurat pe o categorie de persoane deosebită şi mulţi alţi factori intervin în apariţia depresiei. El arată totuşi că este important să se acorde o mare atenţie celor care stau în preajma unui pacient depresiv şi să li se propună, eventual, consiliere, încheie passionsante.be.