Spitalele din România, printre cele mai PERICULOASE din Europa. Vezi raportul Comisiei Europene

RomaniaTV.net
19 11. 2012, 21:31

Uniunea Europeană a cerut României şi altor state membre să implementeze mai multe măsuri pentru îmbunătăţirea siguranţei pacienţilor în spitale. Însă statul român nu a făcut mai nimic. Potrivit unui raport al Comisiei Europene, România nu a făcut niciun progres în acest sens în ultimii trei ani şi nici nu a prezentat o stategie naţională.

Aşa se face că, în ultimii ani, numărul îmbolnăvirilor în spitale a crescut îngrijorător.

Numărul de sesizări pe infecţii nozocomiale a crescut. A crescut şi la patologii unde nu s-a intervenit chirurgical. Cele mai multe le avem de la pacienţii care au fost pe perioadă lungă în spital. Au contactat diferite infecţii. A crescut numărul sesizărilor paciebţilor cu intervenţie chirurgicală ortopedică„, spune Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor din România.

Avem printre cele mai nesigure spitale din Europa, susţine raportul Comisiei Europene. „Este o vină de sistem. Este o vină de voinţă. Cei mai mulţi miniştri au fost la Sănătate, nu a existat o continuitate, nu a existat un interes. Pacientul a fost, până la urmă, cel mai neglijat din toate componentele sistemului de sănătate„, explică Eduard Armeanu.

În plus, datele raportului indică şi faptul că, de foarte multe ori, românii nu-şi permit tratamente medicale din cauza costurilor foarte ridicate.