Spitalul din Urlaţi a primit primii pacienţi. 30 de bolnavi s-au prezentat la camera de gardă

01 07. 2014, 16:52

Managerul spitalului de la Urlaţi, Ion Preda, a declarat, marţi, că aceasta este prima zi de funcţionare efectivă a unităţii sanitare, după închiderea din primăvara anului 2011.

Astfel, în cursul acestei zile, aproximativ 30 de pacienţi s-au prezentat la camera de gardă sau în ambulatoriu pentru îngrijiri medicale, trei dintre aceştia rămânând internaţi, scrie Agerpres.

Fostul Centru de Sănătate din oraşul Urlaţi, închis la data de 1 aprilie 2011 prin decizie a guvernului Boc în cadrul procesului de restructurare a sistemului sanitar, a fost redeschis oficial la data de 1 octombrie 2012, dar unitatea nu a putut primi pacienţi până acum pentru că nu avea personal şi nici avize de funcţionare.

Unitatea sanitară care deserveşte aproximativ 60.000 de cetăţeni de pe Valea Cricovului a fost redeschisă sub denumirea de Spitalul Orăşenesc Urlaţi şi are 67 de paturi, dintre care 60 contractabile.

De asemenea, spitalul are patru secţii, respectiv Interne, Pediatrie, Chirurgie şi ATI şi Ginecologie, precum şi un ambulatoriu cu radiologie, laborator de analize, farmacie şi mai multe cabinete, între care oftalmologie, dermatologie, psihiatrie şi medicina muncii.

Citeşte şi Centrul de sănătate din oraşul prahovean Urlaţi, redeschis de la 1 octombrie