Spitalul „Victor Babeş” şi Institutul „Matei Balş” din Capitală, în carantină din cauza numărului mare de cazuri de gripă

RomaniaTV.net
09 02. 2018, 13:22

„Sunt două: Victor Babeş şi Matei Balş pentru că au un număr foarte mare de cazuri, sunt măsuri de precauţie pe care spitalele aleg să le ia. Sunt focare în Bucuresti, Iaşi şi Constanţa”, a precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii (MS), Oana Grigore.

Şi Institutul Regional de Oncologie (IRO) din Iaşi se află în carantină, după ce în cazul a 11 bolnavi de cancer a fost confirmată prezenţa virusului gripal AH1N1, cinci dintre aceştia fiind în stare gravă.

Şi Spitalul Slatina a intrat în carantină, din cauza cazurilor de gripă. Totodată, accesul vizitatorilor a fost interzis sau limitat pe secţiile spitalelor judeţene din Arad şi Timişoara, din cauza gripei. La Cluj, programul de vizită a fost redus la 30 de minute.

Numărul deceselor din cauza virusului gripal a ajuns, la nivel naţional, la 16.